Hepatită C



doamna Florica Kropf, 42 ani

Mă numesc Florica Kropf, am 42 de ani şi în 1993 am fost diagnosticată cu hepatită agresivă virus C, virus pe care l-am căpătat în 1990 ca urmare a unei transfuzii post partum.

De atunci şi până în martie 2000 am încercat tot felul de tratamente alopate cât şi din medicina complementară (fitoterapie, dietă, REIKY etc), dar nimic nu a putut opri acţiunea distructivă a virusului C asupra ficatului, astfel că în martie 2000 am fost internată la Spitalul Universitar Bucureşti cu ciroză hepatică decompensată virus C, hemoragie internă şi varice esofagiene gr. IV, ceea ce însemna că eram in faza terminală şi medicii nu mă mai puteau ajuta în nici un fel. În ciuda situaţiei disperate, am cerut să fiu externată, fiind convinsă că dacă va trebui să se întâmple aşa, Bunul Dumnezeu îmi va arăta o cale de salvare şi, din fericire, acest lucru s-a şi întâmplat. Dna Dr Silvia Moldovan a fost cea care mi-a vorbit despre produsele Heritage si m-a sfătuit să urmez un tratament cu acestea. Am ştiut că este salvarea pe care o aşteptam şi nu m-am înşelat. Am luat Cat's Claw, Platinum, Complete şi mai târziu Gold şi Aloe Essence. Iată că au trecut 2 ani şi eu mă simt din ce în ce mai bine. Între timp, testând pe propria-mi piele aceste produse şi văzând cât sunt de bune, am devenit distribuitor al produselor Heritage. Acest lucru mi-a permis accesul mai uşor la aceste produse şi, în acelaşi timp, am reuşit să-mi fac la rândul meu datoria faţă de semenii mei aflaţi în situaţii disperate. Dar, mai presus de toate, consider că ceea ce fac acum este una din căile de a-mi spori iubirea şi recunoştinţa faţă de Bunul Dumnezeu şi implicit faţă de întreaga lui Creaţie.

Analizelele comparative vorbesc de la sine iar eu sunt un om activ, şi asta pornind de la condiţia de muribund. Dacă este mult sau puţin, asta poate aprecia fiecare dintre cei care îmi vor citi aceste rânduri.

Analize comparative înainte şi după începerea administrării produselor Heritage (16.03.2000 vs 07.08.2001)

Analize comparative înainte şi după începerea administrării produselor Heritage (16.03.2000 vs 07.08.2001)

ANALIZA ÎNAINTE DUPĂ LIMITE NORMALE
Colesterol seric total 68 mg/dl 109,3 mg/dl 140-250 mg/dl
Glicemie 114mg/dl 103,2 mg/dl 65-110 mg/dl
TGO 58 mg/dl 47,6 mg/dl 9-43 U/L
TGP 52 mg/dl 52,5 U/L 10-34 U/L
Proteina C reactivă NEGATIV
Albumină 41,1% 49,5% 52-65%
Alfa1 4,3% 3,1% 2-4,5%
Alfa2 10,5% 8% 11-15%
Beta 17,9% 9,9% 8-15%
Gamma 26% 29,5% 11-17%
I (raport albumină/globuline) 0,70 0,98 0,98